FIGURI DE LEGENDĂ: Calistrat Cuţov (născut 1948)

Născut la data de 8 octombrie 1948 în Smârdanul Nou (Brăila), numele lui Calistrat Cuţov este scris la loc de cinste în „Cartea de Aur” a sportului românesc.

 
Sportiv de excepţie, născut să fie campion, dotat cu o forţă şi o agilitate neobişnuite, având în ring o vitalitate şi o intuiţie excepţionale, o mare suprafaţă de deplasare şi calităţi tehnice deosebite, asaltând asimetric adversarul cu serii scurte, dând contre rapide şi explozive, Calistrat Cuţov rămâne o figură legendară a „careului magic”, dar şi un simbol al dârzeniei, al curajului, al dorinţei de victorie indiferent de firma adversarului ce i-a stat în faţă. În impresionantul său palmares figurează 398 de întâniri dintre care a pierdut doar … 11!

 

Este campion naţional la categoria semiuşoară în anii 1968 şi 1969 iar la categoria uşoară în anii 1970, 1972, 1973, 1974, 1975, 1976 şi 1977; campion balcanic în anii 1969, 1972 şi 1974; câştigător al turneului internaţional „Centura de Aur” în annii 1972, 1975 şi 1976; campion european la categoria semiuşoară Bucureşti – 1969; vicecampion european la categoria uşoară Madrid – 1971; medaliat cu bronz la Europenele din 1977 de la Halle; participant la prima ediţie a Campionatelor Mondiale de la Havana în anul 1974; medaliat cu bronz la Olimpiada din 1968 de la Ciudad de Mexico; participant la Jocurile Olimpice din 1972 (München) şi 1976 (Montreal); este maestru emerit al sportului.

 

La un moment dat în cariera sa, Calistrat a avut „o clipă de rătăcire”. Iată ce scria antrenorul federal Ion Popa, în raportul către Federaţie la întoarcerea din turneul din SUA în anul 1971: (în acest turneu Cuţov a boxat în prima gală la Lake Geneva cu Xavier Muniz şi la Albany cu Wiley Johnson. În ambele meciuri el a obţinut victoria la puncte în urma unor dispute foarte dârze, presărate cu faze frumoase de box, în care eschivele şi deplasările însoţite de lovituri sau contralovituri au abundat dând luptei un aspect de spectacol foarte mult gustat de publicul spectator):

 

„Element cu calităţi pe care mulţi sportivi şi le-ar dori, cu o intuiţie a ringului deosebită, trebuie să arăt că în ultima vreme Cuţov nu se mai pregăteşte cu seriozitatea din trecut şi concepţia despre viaţă nu mai este aceiaşi. Nu se alimentează raţional şi a crescut în greutate. Nu respectă şi nu ascultă de sfaturile antrenorului său şi nici ale celorlalţi tehnicieni. I-a dispărut modestia care-l caracteriza până mai ieri când nu era vedetă, când nu obţinuse rezultate răsunătoare. Înfrângerile, puţine este adevărat, se datoresc cauzelor de mai sus. Trist este faptul că vor urma şi altele dacă nu-şi va verifica comportarea şi concepţia despre viaţă şi munca de pregătire în viitor, fiindcă e tânăr şi mai poate dobândi multe succese în box”.

 

Câtă dreptate a avut maestrul Popa! Şi cum comoditatea este o boală care nu iartă, indiferent de nume, iată-l pe Calistrat nevoit să se încline în faţa lui Paul Dobrescu (după câte ştiu eu erau cumnaţi) în finala Campionatului Naţional din 1971. La Europenele din acelaşi an de la Madrid a avut fluctuaţii de randament, comportându-se inegal de la un meci la altul, fiind învins în finală de Bayer (RDG; s-ar putea motiva acest lucru fiindcă a întâlnit adversari foarte valoroşi care l-au supus la eforturi fizice şi psihice deosebite, pe când Bayer a ajuns în finală în urma a două descalificări şi un abandon). Bine că au fost numai nişte momente de rătăcire după care şi-a revenit.

 

Acest mare sportiv a avut însă şi ghinioane în carieră, cum ar fi, de exemplu, cel de la München din 1972: după un meci splendid făcut în compania ugandezului Muluri, boxer cu lovituri foarte puternice, dar static, în sferturi de finală l-a întâlnit pe tailandezul Bantow, boxer cu gardă inversă, cu o lovitură de stânga foarte puternică, dar cu o viteză de execuţie şi de deplasare mai mică decât a sportivului nostru. Cuţov şi-a dominat copios adversarul însă, în ultima repriză, fiind tot timpul în atac cu toate că avea un avantaj substanţial, românului nostru i s-a deschi o arcadă şi medicul reuniunii a decis oprirea întâlnirii. După meci Calistrat a declarat: „Nimic nu poate întrece necazul unui om care se pregăteşte timp de patru ani pentru o performanţă care-i stă la îndemână şi pe care o ratează din cauza unui stupid accident. Am vrut din toată inima – şi sunt sigur că aş fi putut – să devin campion olimpic. Dacă nu s-a întâmplat aşa, e probabil şi din vina mea. Sunt momente când teribila mea voinţă de a învinge îmi şterge din minte toate sfaturile de calm şi prudenţă pe care mi le-au dat de atâtea ori antrenorii”.

 

Iată, în final, ce se scria în raportul către Federaţie, după întoarcerea de la Europenele de la Halle, din anul 1977: „Cuţov Calistrat – 29 de ani – a susţinut trei întâlniri câştigând două: cu Carrlson (Norvegia), pe care l-a învins prin abandon, cu Orban (Ungaria), pe care l-a învins la puncte şi cu Gajda (Polonia), de care a fost învins la puncte. În toate meciurile a boxat bine, dovedind o bună pregătire şi aceleaşi calităţi de luptător care nu precupeţeşte nici un efort. A fost învins la limită de un adversar foarte bun şi incomod (stângaci) mai tânăr şi mai viguros. Poate fi un exemplu pentru seriozitatea cu care se pregăteşte şi pentru felul cum se dăruieşte luptei din ring, deşi se află la sfârşitul carierei sportive”.

 

Din anul 1981, Calistrat Cuţov s-a dedicat muncii de antrenor. Prima sa mare performanţă din această nouă postură a fost câştigarea medaliei de argint, prin Daniel Dumitrescu, la Olimpiada de la Seul, din anul 1988.

A consemnat: Victor Cociu

Related posts

*

*

Top