FIGURI DE LEGENDĂ: Lucian Popescu (1912 – 1982)

Născut în 12 ianuarie 1912 la Bucureşti, Lucian Popescu este considerat cel mai bun boxer român din perioada interbelică Poreclit „băiatul de ciocolată” datorită tenului său cafeniu-măsliniu, acest pugilist de un real talent,a debutat în sportul cu mănuşi în data de 23 decembrie 1927, deci la doar 15 ani (în acea perioada boxerii nu erau împărţiţin în categorii de vârstă), învingându-l pe Nelu Oprescu.

 

 

Marele examen urma să-l dea însă la finalele campionatelor regiunii Muntenia, când trebuia să înfrunte un alt talent, pe Marin Plăeşu, viitorul campion naţional al categoriei cocoş în anul 1929.
Lucian a confirmat toate speranţele şi stânga lui, stopând periculoasele serii expediate de Plăeşu, i-a adus primul titlu (regional) la categoria muscă. În anul 1928 „băiatul de ciocolată” avea să cucerească şi titlul de campion naţional al acestei categorii.

 

 

La 17 ani, încă elev la liceu, după 14 meciuri disputate ca amator, toate câştigate în faţa unor pugilişti de elită cum ar fi Mielu Doculescu, Nelu Oprescu sau Marin Plăeşu, decide să treacă la profesionism. Startul ca profesionist îl ia în faţa unui reputat boxer german, Hermansohn, pe care-l ţine la distanţă cu stânga şi-l învinge la puncte uimind asistenţa.

 

 

Evoluţiile sale viitoare au fost urmărite cu mare interes de specialiştii genului, ca şi de miile de spectatori, pentru acurateţea stilului, pentru curajul său neegalat, pentru forţa şi puterea de luptă ca şi încrederea în propiul său destin, calităţi care l-au ajutat nu o dată să întoarcă soarta meciului, ce uneori părea pierdut iremediabil, până la urmă în favoarea sa. Cu o dorinţă nestăvilită şi un suprem efort la capătul tuturor resurselor, Lucian Popescu găsea mai totdeauna rezerva sau infima picătură rămasă de energie, cu care îşi îngenunchea adversarul. Datorită acestor calităţi s-a aranjat un meci la Paris cu Rene Challenge, un „nume” pe malurile Senei, meci ce era de fapt „cheia” spre titlul european la categoria muscă. În repriza a şaptea a acestui meci Lucian prinde un upercut la ficat şi francezul termină cu greu repriza în picioare. Apoi, fiind bine îndrumat de antrenorul său „Bello Berti” (Umberto Lancia), „băiatul de ciocolată” a „dansat”, pistonând tot timpul, ceea ce la purtat spre triumf.

 

 

Meciul pentru titlul european al categoriei muscă avea să-l dispute în data de 7 iunie 1930 pe arena „Romcomit” din Bucureşti avându-l ca adversar pe francezul Kid Oliva, deţinătorul titlului, care declarase ziarelor, subestimându-l pe sportivul nostru, că venirea sa în Românie este doar „un voyage d’agrement”. Iată descrierea acestui meci făcută de Victor Bănciulescu: „… Meciul a început cu şase reprize chinuitoare pentru inimile suporterilor lui Lucică. Dominat psihic de palmaresul strălucitor al francezului, temperat de la început de câteva contre plasate cu siguranţă,nu-şi găsea cadenţa, iar Kid Oliva se hazarda din ce în ce mai mult, dorind nu numai victoria pe care o presimţea, ci căutând un final rapid. Dar în colţul lui Lucian, Umberto Lancia veghează şi, inspirat, îi strigă, în momentul când îl vede pe francezcu garda jos ,. Şi Lucian a ascultat. Era în repriza a şaptea când upercutul său a lovit ca un trăsnet şi campionul european a căzut, secerat, în mijlocul ringului. Uralele au acoperit glasul arbitrului şi, parcă trezit de ele, Oliva s-a ridicat reluând lupta. Era un adevăratfrancezul, nu unîntâmplător între corzile ringului. Lucică simţise însăvictoriei şi lăsase la o parte timiditatea. Stânga lui impunea lupta, iar dreapta executa o necruţătoare gamă de lovituri, mai ales fulgerătoare upercuturi. Kid Oliva a căzut de şase ori până în acea repriză a zecea în care trebuia să ia sfârşit”

 

 

După câştigarea acestui titlu, Lucian Popescu avea să mai câştige încă alte două titluri de campion european: în data de 19 septembrie 1931 la categoria cocoş şi în data de 3 iunie 1939 la categoria pană, devenind triplu campion european (performanţă întrecută pe continent doar de cvadrupul campion european, francezul Georges Carpentier).

 

 

Pentru cel de-al doilea titlu, Lucian Popescu a luptat pe ringul instalat la „Arenele Române” din Bucureşti împotriva spaniolului Carlos Flix. Încă de la începutul meciului „băiatul de ciocolată” a ştiut să se impună şi să impună lupta de la distanţă, cu acel de neuitat „piston” de stânga. Câştigă fără dubii meciul la puncte, după ce în repriza a treia i-a spart arcada spaniolului, iar în a opta, buza . Puţini ştiau însă că Lucian Popescu şi-a „stricat” stânga în acest meci, iar cei care ştiau tăceau…

 

 

Urma un meci de presatigiu, la „Palaisedes Sports” din Paris, cu tenacele Jules Pannecouke, campion al armatei franceze la categoria pană. „Cocoşul” Lucian Popescu l-a învins prim KO în repriza a patra. Peste ani, urmând exemplul „băiatului de ciocolată”, un alt mare sportiv român avea să cucerească singurul titlu de campion olimpic la box pentru ţara noastră, luptând tot cu o mână fracturată: este vorba de Nicolae Linca, care a reuşit această performanţă în finala Olimpiadei de la Melbourne.

 
Cel de-al treilea titlu de campion european l-a cucerit la Bucureşti după opt ani, când aproape nimeni nu mai credea în el, în data de 3 iunie 1939, în dauna deţinătorului centurii categoriei pană, belgianul Phil Dolhem: Iată câteva spicuiri din articolul lui Ionel Teodoreanu, referitor la acest meci, articol publicat în „Gazeta sporturilor” din 10 iunie 1939:

 

 

„Au crezut toţi – sau mai toţi – că steaua lui Lucian a apus. Şi l-au gonit şi din amintire. Căci foştii idoli trec de-a dreptul în uitare. Şi iată că Lucian a învins din nou. Dintâi l-a învins pe belgianul Dolhem, campionul Europei, luându-i titlul în luptă dreaptă. Superbă victorie! A luptat 15 reprize – în box e o durată istovitoare ca şi a maratonului – mereu treaz, mereu ager, cu ochii sclipitori de vitalitate, cu respiraţia intactă, cu picioarele sprinten-jucăuşe – de căluşar – cu muşchii necontenit ritmaţi, cu pumnii vii şi autoritari ca o ploaie de vară – victoria lui fiind evidentă încă înainte de a fi consacrată şi vestită, ca un proaspăt curcubeu al ploii lui. Dar şi mai mândră decât victoria asupra lui Dolhem – căci n-a învins decât un om pe altul – e victoria lui Lucian asupra.

 

 

…Mulţimea – acest cor antic al destinelor – nu mai credea în Lucian. Tăcerea sa mocnea glas de prohod. Şi repriză cu repriză a început să întrezăreacsă, să vadă, să spere, să creadă şi, învinsă să aclame pe învingător. Rândurile mele aplaudă această îndoită victorie: asupra omului şi asupra oamenilor”.

 

 

Lucian Popescu pierde acest titlu de la categoria pană în faţa lui Ernst Weiss (22 mai 1941). Atacă titlul pentru ultima oară pe 31 mai 1942, dar este învins de Gino Bondavalli.

 

 

După retragere se dedică antrenoratului ajungând antrenor emerit la clubul „Progresul” din Bucureşti, cei mai remarcabili elevi ai săi fiind Gheorghe Negrea, primul campion european român, la semigrea, la amatori (Praga, 1957) şi Aurel Dumitrescu, şi el campion european, la cocoş (Bucureşti, 1969).

 

 

Lucian Popescu, „Băiatul de ciocolată”, a încetat din viaţă în data de 9 decembrie 1982.

 

A consemnat: VICTOR COCIU

Related posts

*

*

Top