INTERVIU – Obreja despre FR Box, războiul cu AIBA, Bute vs Froch

Președintele Federației Române de Box, Rudel Obreja, reușește să rămână  în centrul atenției în ciuda faptului că sportul pe care îl conduce se află pe o pantă descendentă. După un război uriaș cu AIBA, în care a ieșit momentan învingător, boxerul care a reușit primul KO din istoria boxului amator cu cască a intrat acum într-o luptă împotriva autorităților, care îl anchetează după ce a organizat gala Campion pentru România de anul trecut.

 

Între timp, a fost și alături de Lucian Bute la Nottingham în cel mai usturător eșec din cariera celui care a deținut până săptămâna trecută titlul de campion mondial IBF. Într-un interviu acordat, în exclusivitate, portalului luptatorii.ro, Rudel Obreja a vorbit despre subiectele la zi din boxul românesc și singura soluție pentru ca nobila artă să mai revină la performanțele de altă dată.

 

Cat de grav este din punctul dvs de vedere raportul DLAF? Va temeti de o decizie luata de instante?
Nu numai ca nu ma tem, dar este momentul pe care il astept pentru a-mi dovedi nevinovatia. Modul in care au fost “scapate” in presa aceste informatii, precum si interpretarea eronata a derularii actiunilor prilejuite de Gala “Campion pentru Romania” au creat o imagine nedreapta, mie si celor implicati.

 

 

Pana la urma regretati ca v-ati implicat direct in organizarea galei Campion pentru Romania?
Nu regret nicio clipa. A fost cel mai mare eveniment indoor realizat vreodata in Romania, punand in valoare unul dintre cei mai buni sportivi romani.

 

 

Sunteti acuzat ca ati indepartat valorile din boxul romanesc. Care este varianta dumneavoastra?
Nu am dorit niciodata acest lucru, cu o singura exceptie. Regret faptul ca fostii mari boxeri nu vin alaturi de boxul romanesc prin actiuni concrete, nu doar declarative. Cati dintre ei activeaza in domeniu si care sunt rezultatele…? Ei au oricand usa deschisa, pentru ca apartin fenomenului, indiferent daca-mi place mie sau nu.

 

 

Cum va mai descurcati in razboiul cu AIBA?
Sa lupti singur,e extrem de dificil. Durerea majora a fost sa vad cum compatriotii mei s-au folosit de prilej pentru a ma inlatura. A fost o dezamagire ale carei efecte inca le resimt.

 

In ultima perioada, numarul pugilistilor legitimati a scazut drastic, ce putem face pentru a-l readuce pe drumul cel bun?
E o problema a sistemului din sportul romanesc. Tinerii nu mai au motivatie, resursele umane sufera, perspectiva e sumbra pentru toti cei ce-si castiga existenta din sport. E nevoie de o schimbare structurala a functionalitatii,coroborata cu modificarile legislative necesare. Sportul de performanta trebuie sa devina o afacere rentabila pentru toti cei implicati. Altfel, va pieri.

 

Ce solutii aveti pentru redresarea boxului amator. In urma cu cativa ani, pe cand erati la AIBA, ati avut mai multe propuneri….
AIBA a modificat timpul de lupta, introducand 3 reprize x 3 minute. Incepand din 2013 la nivelul seniorilor se va renunta la casca de protectie. Sunt reformele pentru care eu am luptat enorm,inca inainte ca actuala conducere AIBA sa acceada la putere (cu largul meu sprijin). Eu am fost suspendat in urma cu 2 ani,pentru “box fara casca”,pentru ca am pus in pericol sanatatea sportivilor!

 

Cum apreciati ultimul an? O singura medalie mondiala, un singur sportiv calificat la Olimpiada.
Raspunsul rezida in explicatia de mai sus, daca nu se schimba atat sistemul legislativ cat si cel organizatoric,performatele sportului romanesc vor ramane amintire.

 

Bugetul FR Box a fost redus cu aproape 30% de autoritati, in timp ce alte sporturi, fara performante au obtinut chiar o dublare. Ati primit vreo explicatie din parte ANST?
Nu, n-am primit, pentru simplul motiv ca nici n-am cerut! Bani in sportul romanesc inca mai exista, mecanismele prin care ei pot (sau nu) sa se cheltuie, afecteaza grav performanta. Alocatia de hrana zilnica a unui sportiv olimpic este de 70 Ron! Chiar daca dispui de fonduri, nu o poti suplimenta, nu te lasa normativele financiare in vigoare ! Si e doar un exemplu, care poate continua… Nu poti face management astfel, poti doar cheltui banul public sperand in minuni !

 

A trecut o saptamana de la meciul Bute vs Froch. In cateva cuvinte, cum explicati infrangerea?
In primul rand, ne-a creat o amaraciune fara margini. Incet-incet, creionam motivele acestui insucces, dupa care incepe reconstructia. Lucian il va spulbera pe Froch in meciul revansa. Asa cum am avut dreptate in urma cu 9 ani cand am spus ca va deveni campion mondial, tot astfel voi fi confirmat de viitor si in privinta revansei.

 

Un alt roman are sansa de a deveni campion mondial. Cand il vom vedea din nou in ring pe Viorel Simion?
Sper ca se va intampla in septembrie, intr-un meci pentru Centura WBC Silver. Viorel Simion are potential de campion mondial. Si va demonstra.

 

Cat de des cititi articolele de pe luptatorii.ro? Un mesaj pentru fanii nostri.
Citesc aproape tot ceea ce se scrie despre box, este activitatea pe care o desfasor cu sufletul. Fanilor boxului le urez sanatate si devotament pentru acest sport. Avem nevoie de ei.

Related posts

2 Comments

  1. gabriel carjan said:

    CU ADMIRATIE SI RESPECT PT RUDEL OBREJA-FOST BOXER SI SPORTIV DE PERFORMANTA-CIT SI PT CONDUCEREA F.R .B.,, GABI CARJAN,,

  2. Nick said:

    Domnul Rudel Obreja este un roman adevarat si demn de respect. Mult succes in lupta impotriva coruptiei din boxul amator!

*

*

Top