Mandria Cehiei, amenintata de Catalin Morosanu

Catalin MorosanuSingurul luptator din lume care ar putea face parte din Parlamentul European din acest an, Catalin Morosanu, il va infrunta pe 12 iunie, la Praga, pe cel mai bine cotat ceh al momentului, Tomas Hron, neinvins de aproape trei ani. Pentru Morosanu, confruntarea din vara va fi si un motiv de razbunare dupa ce Hron l-a invins anul trecut, la decizie, pe Sebastian Ciobanu, tot intr-un meci disputat in Cehia.

In varsta de 32 de ani, Hron, poreclit Rattle Snake datorita loviturilor sale ucigatore, are nu mai putin de 81 de meciuri disputate la profesionisti, dintre care 66 au fost victorii, iar ultimul sau esec a fost consemnat a fost consemnat in septembrie 2011, cand ceda cu Nathan Corbett. De atunci, cehul a inregistrat 11 victorii la rand, printre victimele sale numarandu-se Alexey Ignashov, Daniel Sam si Jahfarr Wilnis.

Pe langa experienta, Hron (1,92 m, 102 kg) mai are un avantaj, fiind mai inalt cu 10 centimetri decat elevul lui Mihai Constantin de la Iasi, care in cariera sa a inregistrat 37 de victorii si 7 infrangeri.

Duelul dintre Morosanu si Hron va fi main-eventul galei Fight Night, in timp ce in co-main-event, fostul challenger la titlul mondial Superkombat, Ondrej Hutnik, il va infrunta pe Danyo Ilunga. Interesant este faptul ca in decembrie, Hutnik pierdea la Andrei Stoica, iar mai apoi romanul a fost invins de Ilunga la Istanbul.

Pana la meciul de pe 12 iunie, Catalin Morosanu va mai avea un meci important, pe 25 mai, atunci cand este anuntat pe listele candidatilor PDL pentru alegerile europarlamentare. In cazul in care se va numara printre cei alesi, cel poreclit “Moartea din Carpati” ar putea scrie istorie, fiind singurul luptator de pe mapamond ajuns intr-o functie atat de importanta.

Related posts

*

*

Top