Remember: Mr K-1 Andy Hug, de la fotbal la legenda

“Doamnelor şi domnilor, spunem la revedere de aici din ring unei mari legende a sportului, un luptător incredibil şi un om extraordinar, Andy Hug. Aţi fost un public fantastic şi trebuie să ne bucurăm alături de el”, au fost cuvintele crainicului în seara zilei de 3 iunie 2000, imediat după meciul pe care Andy Hug l-a câştigat în faţa lui Mirko “Cro Cop” Filipovic, la Zurich. La 35 de ani, cel poreclit Mr. K-1 îşi anunţa retragerea din cariera de sportiv profesionist după o ascensiune absolut fabuloasă. În numai două luni, viaţa samuraiului cu ochi albaştri avea să se încheie după ce a fost diagnosticat cu leucemie în ultimul grad.

Nu şi-a cunoscut niciodată tatăl. Membru al legiunii străine, Arthur Hug a murit în circumstanţe necunoscute, undeva în Thailanda, fără să fi apucat să vorbească vreodată cu fiul său. Cum mama sa a fost nevoită să suplinească susţinerea financiară a tatălui şi era mai mult plecată, micul Andy a crescut cu fraţii Charly si Fabienne alături de bunici, la Wohlen, un orăşel din nordul Elveției. S-a atașat de sport încă de la o vârstă fragedă. Prima sa dragoste a fost fotbalul, pe care l-a început la 6 ani, iar în perioada adolescenței a fost convocat chiar și la naționala U-16 a Elveției. Între timp, în viața lui Andy apăruse un alt sport. Karate. Devenise atât de încântat de ceea ce făcea, încât tot timpul liber și-l dedica antrenamentelor.

A început karate de frică

Andy și fiul unui vecin au mers împreună la un antrenament de karate pe când aveau 11 ani, asta după ce copiii mai mari râdeau mereu de el pentru că e slab. Deși inițial bunicul său, care lucra ca zidar, s-a opus, dezvoltarea uluitoare a tânărului într-un veritabil luptător l-a convins că acesta îi va fi viitorul, chiar dacă și-ar fi dorit ca el să continue studiile. “Va trebui să ai și o meserie, nu poți face numai karate”, i-a transmis bunicul său, Herrmann Baumann. Pentru o perioadă, Andy și-a făcut ucenicia ca măcelar.Ulterior, în viața lui nu a mai existat altceva decât sporturile de contact. În Elveția nu mai avea rival și își îndrepta privirea spre Japonia, patria samurailor. Dorința sa de performanță l-au adus în 1987 în finala Campionatelor Mondiale de Kyokushin, fiind singurul non-japonez de până atunci care lupta pentru medalia de aur. A pierdut-o în fața lui Akiyoshi Matsui, însă numele său deja rămăsese în memoria niponilor.

„Samuraiul cu ochi albaștri”

Odată cu trecerea timpului, Andy, care era deja poreclit „Samuraiul cu ochi albaștri”, devenea tot mai popular în Țara Soarelului Răsare. A rămas impresionat de planul unui anume Kazuyoshi Ishii, care dorea să creeze o competiție unică în lumea practicanților de karate. A fost printre puținii care s-au alăturat lui Ishii încă de la început, atunci când acesta avea să creeze un nou sport, K-1, care acum a devenit unul dintre cele mai populare din lume. Campioni din toate sporturile de contact erau reuniți sub un singur standard, K-1. Iar debutul avea să aibă loc pe 30 aprilie 1993, atunci când primul turneu din istorie avea să fie câștigat de croatul Branko Cikatic. Într-un super-fight, Andy își învingea adversarul prin KO. Acest sport a prins neașteptat de bine în Japonia, iar la fiecare eveniment sălile erau pline. Viața lui Andy se împărțea între Asia, acolo unde se pregătea precum samuraii antici, și Elveția, acolo unde promova acest nou sport.

În 1996, Andy își trecea în cont titlul mondial de campion laK-1, învingându-l în finală, ca printr-o ironie a sorții, pe Mike Bernardo, care a avut și el parte de un sfârșit tragic chiar la începutul acestui an. În 1997 și 1998, elvețianul a mai ajuns de două ori în finala K-1, pierzând cu Ernesto Hoost, respectiv Peter Aerts, însă fanii japonezi îl asimilau deja ca pe unul de-al lor. Devenise un erou popular în țara unde s-au inventat artele marțiale. În 1999, a pierdut în sferturi cu Ernesto Hoost, cvadruplul campion, însă la 34 de ani nu își pierduse iubirea pentru acest sport. A continuat să lupte, i-a învins pe Musasho și Glaube Feitosa, alte două nume grele din lumea K-1. Undeva în primăvara lui 2000 simțise deja o oboseală. A ignorat-o și a continuat să se antreneze. Își pregătea deja retragerea. La Zurich, pe 3 iunie îl învingea pe “Cro Cop”și își lua adio de la fanii din țara sa natală, iar o lună mai târziu, la Sendai, în Japonia, îl făcea KO pe Nobu Hayashi, în aplauzele a mii de japonezi.

Moartea subită

La începutul lunii august a început să se simtă foarte rău. Şi-a făcut investigațiile medicale, iar pe 17 august a primit un verdict dramatic din partea medicilor din Japonia. Leucemie acută. Vestea a căzut ca un trăznet peste toată lumea, în condițiile în care Andy era unul dintre cei mai bine clădiți karateka. Lumea K-1 s-a mobilizat și a încercat să-l ajute, însă era deja prea târziu. După numai o săptămână, Andy Hug s-a stins din viață la numai 35 de ani. Pe 28 august, aproape 12.000 de persoane l-au condus pe Andy pe ultimul drum la Kyoto. Deși a dispărut în urmă cu 12 ani, numele său a rămas în legendă, iar ediția din acest an a K-1 Final 16 s-a disputat în memoria elvețianului. Șortul pe care l-a purtat la ultimul meci a fost oferit celui mai spectaculos luptător din gală, care s-a dovedit a fi chiar un român, Cătălin Moroșanu, calificat acum între primii optdin lume.

Sursa: Ziarul Puterea

Related posts

*

*

Top